cosalău, s.n. – Fânaț, cosaștină, loc cu iarbă, țarină de fân. Atestat doar în Crișana și Maramureș (ALR 1956: 125): „Amu 27-28 de ai, pământu o fo laolaltă, n-o fo împărțât nicăieri. Tăt cosalău’ o fo’ a satului” (Papahagi 1925: 325). – Din cosală (< cosi „a tăia iarba cu coasa” < sl. kositi) + -ău; Din magh. kaszálo (MDA).