COVÎRȘI, covîrșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (în măsură, număr, valoare, forță etc.); p. ext. a copleși, a învinge, a birui. Mînia omului poate covîrși toate. SADOVEANU, Z. C. 104. Singuri mergeau alături, cu sufletele covîrșite de fericire. SADOVEANU, O. IV 76. Fericirea covîrșește toate celelalte simțiri. ODOBESCU, S. I 142.