CRISTAL, cristale și cristaluri, s. n. 1. Sticlă de calitate bună, transparentă și absolut incoloră, cu un luciu special și cu capacitatea de a refracta cu putere lumina, folosită pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. [Salonul] comunica prin porți de cristal cu alte două mici salonuri, unul mobilat în stil persian și celălalt în stil pompeian. ALECSANDRI, O. P. 140. ◊ (Poetic, evocînd transparența și puritatea) Ne desfătarăm ca doi fericiți... în undele albăstrii de cristal rece și curgător ale Bistriței. HOGAȘ, M. N. 63. Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul. CREANGĂ, A. 117. ♦ Obiect (mai ales vas) fabricat din cristal. Largi cristaluri, pline De vinuri și de vutce, topaze și rubine. ALECSANDRI, P. III 384. 2. Corp solid, omogen, avînd o structură internă regulată și o formă exterioară geometrică de poliedru. Tăcerea încordată a cristalului de sare în care a încremenit tăcerea mării și truda ocnașului. BARANGA, V. A. 28. 3. Compus: cristal-de-stîncă = varietate de cuarț, care se prezintă în cristale mari, incolore și transparente.