CRÎNCEN, -Ă, crînceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înspăimîntător, înverșunat, aprig, crud, feroce, violent, nemilos. În lupta crîncenă care se dă pe plan ideologic între capitalism și socialism, întărirea continuă a ideologiei socialiste, combaterea necruțătoare a putredei ideologii burgheze constituie o condiție principală a victoriei ideologiei clasei muncitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 329, 1/1. Îți sînt mamă, te-am făcut și te-am crescut în crîncene nevoi. CONTEMPORANUL, VII 504. Pavel izbind cu picioarele în sobă, o și darmă la pămînt. Și în buimăceala aceea, trezindu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă. CREANGĂ, A. 112. Fig. Toroioagă, cale grea, Crîncenă-i costișa ta, Fără brad, fără izvor, Fără nici un firișor, Numa piatră și zănoagă Și steiuri de stîncă seacă... DEȘLIU, M. 63. ◊ (Adverbial) Cîrmuindu-și crîncen Șargul de zăbale, Și-l aruncă fulger Pe întoarsă cale. TOMA, C. V. 101. Din naltul cerdac, împăratul Dă vîntului părul său nins Și crîncen rotește privirea Pe crunt înnoratul întins. TOMA, C. V. 65. Oh! Vlade, cît de crîncen ți-a greșit, Iart-o, scap-o. DAVILA, V. V. 174.