crăp, a -á v. intr. (vrom. crep, d. lat. crepo, -áre, part. crépitus, pop. crepátus, a pîrli; it. crepare, pv. crebar, fr. crever, sp. pg. quebrar). Explodez, mă sparg, plesnesc, mă deschid (de căldură, de uscăcĭune, de ger, din cauza uneĭ loviturĭ). Fam. Mor de multă sforțare, de un anevrizm: calu a crăpat de fugă, el a mîncat pîn’a crăpat. A crăpa de necaz, a fi foarte furios că nu te poțĭ răzbuna. V. tr. Fac să explodeze orĭ să se spargă (o ghĭulea, o peatră). Deschid puțin: a crăpa ușa. Despic (Munt.): a crăpa lemne. V. refl. Se crapă de ziŭă, se luminează de ziŭă, apare crepusculu. – Vechĭ și azĭ în Trans. pe alocurea crep, crepĭ, creapă, să crepe, crepat, în Munt. crap, crapĭ, crapă, să crape, crăpat. Cp. cu răbd.