CRĂPĂTURĂ, crăpături, s. f. 1. Despicătură, deschizătură, plesnitură prelungită și îngustă pe suprafața sau în masa unui corp solid (care a crăpat); spărtură, fisură. V. gaură. Vîntul se furișa printre crăpături, printre șindrile, pe hornuri. DUMITRIU, V. L. 55. Era pe o zi senină și soarele lumina cuprinsul întunecat al morii, pătrunzînd prin crăpături în suluri de raze. ANGHEL-IOSIF, C. L. 26. [Musca] se ascunse într-o crăpătură de grindă de la tavanul casei. ISPIRESCU, L. 221. ♦ Rană ușoară, subțire și îngustă formată prin plesnirea pielii; plesnitură a unui os. 2. (De obicei cu determinări în genitiv) Spațiu îngust, format între o ușă, o poartă, o fereastră etc. puțin deschisă și tocul ei; întredeschidere. Sta îngrămădit în ușa dubei, cu ochii lipiți de crăpătura care-l lega de soare și viața de afară. SAHIA, N. 86. Uitîndu-se pe furiș, pe crăpătura ușii văzu cum din capacul oalei sări o fată. ISPIRESCU, L. 364. Prin crăpătura ușii vine vînt săgetător. PANN, P. V. III 35.