cumineca, cuminec, vb. tranz, refl. – (bis.) A (se) împărtăși; a primi sau a da cuminecătură pentru iertarea păcatelor: „Adă-l, l-oi cumineca, / Iară-n mână ți l-oi da” (Papahagi, 1925: 266). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei cu același sens. – Lat. *comminicare < communicare (Densusianu, Pușcariu, CDDE, DA, Rosetti, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).