CUNOAȘTERE. Subst. Cunoaștere, cunoștință, proces de cunoaștere, reflectare. Cunoaștere empirică, cunoaștere senzorială; cunoaștere intuitivă; cunoaștere practică; cunoaștere teoretică; cunoaștere științifică. Senzație, percepție, percepere, apercepție. Intuiție, intuire; înțelegere, pricepere. Descoperire, sesizare, aflare, găsire, dezvăluire, revelare, revelație; pătrundere, comprehensiune (livr.), aprofundare. Învățare, instruire; informare. Studiere, cercetare, investigare, investigație. Idei, concepții, mentalități. Știință, informație, cunoștințe, erudiție, cultură, omnisciență (rar), polimatie (rar). Teoria cunoașterii, gnoseologie. Cognoscibilitate (filoz.); gnosticism; perceptibilitate. Empirism; senzualism; intuiționism; apriorism; aposteriorism. Agnosticism. Cunoscător, știutor, expert, specialist. Empirist; senzualist. Agnostic. Adj. Cunoscător, știutor; conștient. Învățat, instruit; informat. Senzitiv, senzorial, senzualist; empiric, empirist, intuitiv. Perceptiv, aperceptiv. Receptiv. Cognoscibil (filoz.), perceptibil, sesizabil. Cunoscut, știut. Cognitiv (livr.), gnoseologic. Agnostic; gnostic. Vb. A cunoaște, a afla, a dobîndi cunoștințe; a ști, a avea (a poseda) cunoștințe. A învăța, a (se) instrui; a (se) informa. A reflecta, a percepe, a simți, a recepționa. A descoperi, a dezvălui, a revela; a pătrunde, a aprofunda; a cerceta, a investiga. A pricepe, a înțelege, a cuprinde cu mintea, a sesiza, a intui. V. căutare, descoperire, educație, erudiție, experiență, filozofie, gîndire, informație, intuiție.