cunună, cununi, (curună), s.f. – 1. Coroană: „Într-unele sate s-a păstrat până astăzi vechiul obiceiu ca fetele, în duminici și sărbători, să umble desvelite și cu cunună de flori pe cap” (Țiplea, 1906). ♦ În expr. una li-i cununa = toți sunt la fel. 2. Lemnul care stă deasupra apei și care prinde capetele bogdanilor, la morile de apă (Felecan, 1983). 3. Grinzile cu care se închid în partea de sus cei patru pereți și pe care reazămă tot acoperișul casei și cornii (Bârlea, 1924). 4. Pragul de sus al porților de lemn maramureșene (Nistor, 1977). 5. Cununa dealului = locul neted deasupra dealului ce se întinde în forma unei cununi (Țiplea, 1906). 6. (reg.) Obicei practicat în seara dinaintea nunții (în Maramureșul din dreapta Tisei). – Lat. corona „coroană” (Pușcariu, CDDE, Rosetti, DA, cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX, MDA); cf. alb. kurorë (Meyer, Philippide, cf. DER).