curmare sf [At: (a. 1640) BV I, 109 / Pl: ~mări / E: curma] 1 Constricție puternică, astfel încât legăturile să intre în carne Si: curmănire (1), gâtuire. 2 (Reg) Tăiere a unui lemn de-a curmezișul Si: curmat¹ (1). 3 Retezare. 4 Aplecare de mijloc a unui om. 5 (Fig) întrerupere bruscă. 6 (Fig) Sinucidere. 7-8 (Fig; spc) Întrerupere (sau încheiere) a unei conversații. 9 (Înv; d. vocale) Elidare. 10 Traversare.