CUTEZA, cutez, vb. I. Tranz. (Urmat de un infinitiv sau de o completivă cu verbul la conjunctiv) A avea curajul de a spune sau de a face ceva nepermis sau neobișnuit; a îndrăzni, a se încumeta. Țipenie de om nu cuteza să mai treacă pe aici. CREANGĂ, P, 121. Am cutezat a trage cu pușca și-n cîrdurile de gîște sălbatice. ODOBESCU, S. III 23. Cunosc firea badii, Că cu mine s-ar iubi, Dar nu cutează-a grăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. ◊ Absol. Spăriet la el se uită... i se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Dar înțelepciunea fără-a cuteza, E ca cutezarea fără a cugeta. BOLINTINEANU, O. 55. Ne-am iubi, nu cutezăm, Ne-am lăsa, nu ne-ndurăm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61.