CUVÎNT. Subst. Cuvînt, cuvințel (dim.), termen, verb (livr.), vocabulă (livr.), vorbă, vorbuliță (dim.), vorbușoară (pop.), vorbișoară (pop.), vorbuță (reg.), zicere, spusă, expresie; glose. Cuvînt simplu; cuvînt compus; cuvînt primitiv; cuvînt derivat, derivat; cuvînt-matcă; cuvinte înrudite. Onomatopee; interjecție. Lexem; semantem (lingv.); semem; sem. Cuvînt monosemantic; cuvînt polisemantic. Nume, termen, denumire; nume propriu; nume comun; apelativ; supranume; poreclă; antroponim; toponim, toponimic; hidronim; oronim; etnonim. Cuvînt împrumutat, neologism, barbarism; franțuzism; galicism; germanism; grecism; italienism; latinism; maghiarism, ungurism (rar); rusism; rutenism; sîrbism; slavonism; turcism. Cuvînt autohton; neaoșism. Arhaism. Regionalism. Argotism; jargonism. Cuvînt (termen) dialectal. Sinonim; antonim; omonim; paronim. Formarea cuvintelor, derivare; compunere. Familie de cuvinte. Lexic, vocabular. Dicționar, dicționăraș (dim.), lexicon (rar), vorbar (înv.), glosar. Lexicologie; etimologie; semasiologie, semantică; semantism; onomasiologie. Lexicografie. Lexicolog; semasiolog, semantician; lexicograf; etimolog, etimologist. Adj. Lexical; lexematic (lingv.); lexicologic; semasiologic, semantic; monosemantic, polisemantic; etimologic. Lexicografic. Vb. A rosti (a spune) un cuvînt, a cuvînta; a folosi (a utiliza) un cuvînt; pronunța un cuvînt; a scrie un cuvînt. A forma un cuvînt, a deriva. A împrumuta un cuvînt, a calchia. V. denumire, semn, semnificație.