Definiția cu ID-ul 908581:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CÎMP, cîmpuri, s. n., (1, 2 astăzi mai ales în expr.) cîmpi, s. m. 1. (În opoziție cu munte sau deal) Întindere vastă de pămînt, fără accidente însemnate de teren; șes, cîmpie. Acum 18 ani, auziți voi, acum 18 ani alergam pe cîmpul acesta... la această oră. SAHIA, N. 19. La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Pe cîmpul gol el vede un copil umblînd desculț. EMINESCU, O. I 84. Cerul viscole stîrnea, Și cu fulgi prin neguri cîmpii așternea. ALECSANDRI, P. A. 76. Vînară munții cu urșii, Văile cu fiarele, Cîmpurile cu florile. TEODORESCU, P. P. 177. De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd... Cai în cîmpuri nechezînd. ALECSANDRI, P. P. 287. ◊ Artilerie de cîmp = artilerie care folosește tunul și obuzierul de calibru mic și care poate fi întrebuințată pe orice teren fără pante prea mari. ◊ Loc. adv. În plin cîmp = sub cerul liber, fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste cîmp = a merge de-a dreptul, nu pe drum (pentru a scurta calea). A lua (sau a apuca) cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare; a-și lua lumea în cap. Cînd gîndesc... că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez, să iau cîmpii, nu altă ceva. CREANGĂ, P. 123. A bate cîmpii = a se abate de la subiect; a vorbi într-aiurea. 2. Întindere de pămînt cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. Patria-mi își deșfășoară Cîmpii veșnic roditori. MACEDONSKI, O. I 7. Adună toată drăcimea și-o pune la lucru pe cîmp. CREANGĂ, P. 158. Dragă mi-i mîndră micuță, Că la cîmp e hărnicuță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431. ◊ Munca cîmpului = munci agricole. ♦ Întindere de pămînt în afara unei localități (unde nu mai sînt case). În cîteva minute sînt afară, la cîmp. CARAGIALE, O. II 15. 3. Loc, spațiu în limitele căruia se desfășoară o anumită activitate. O vorbă, o căutătură, un gest al nostru intră ca un ferment, ca o sămînță nouă în cîmpul de observație al copilului. VLAHUȚĂ, O. A. 196. În teatru avea cîmp deschis. CARAGIALE, O. III 10. ◊ Cîmpul muncii = sfera de activitate a oamenilor muncii; activitate, muncă, producție. Vechimea în cîmpul muncii. ▭ Cîmp de luptă (sau de bătaie) = locul unde se dă o luptă, o bătălie. Curtea întreagă a fabricii se transformă într-un cîmp de luptă. SAHIA, N. 37. (Fig.) Această concurență – putere oarbă și inconștientă – lucrează așa de bine, încît aruncă toată viața socială într-un cîmp de luptă. GHEREA, ST. CR. II 310. Cîmp de exploatare = porțiune dintr-un zăcămînt cuprinsă între două galerii. Cîmp de experiență = teren de cercetări experimentale. Cîmp de aterizare - loc amenajat pentru decolarea și aterizarea avioanelor. Cîmp de joc = teren pe care se desfășoară jocul echipelor sportive. Cîmp de tragere = loc amenajat pentru exerciții de tragere cu armele de foc. Cîmp de curse = loc unde se desfășoară alergările de cai. Cîmp vizual = spațiul cuprins de privire cînd axa ochiului rămîne fixă. (Fig.) Scopul producției socialiste este deci omul cu cerințele sale, spre deosebire de scopul producției capitaliste, unde omul nu înseamnă nimic, unde omul și cerințele sale dispar din cîmpul vizual. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 44. ◊ Formă specială a materiei care se distinge prin repartiția continuă în spațiu și prin capacitatea de acțiune mecanică, prin intermediul căreia se exercită interacțiunile între corpuri electrizate. Cîmp electric. Cîmp magnetic. 3. Fondul, culoarea dominantă a unui tablou, a unei gravuri, a unei podoabe etc. Cîmpul portretului era albastru, în dreapta și în stingă chipului, perdele roșii. EMINESCU, N. 156.