CÎNTEC, cîntece, s. n. 1. Șir armonios de sunete emise din gură sau dintr-un instrument muzical; cîntare, cînt. V. arie, melodie. Și cîte cîntece și lacrimi Nu duce valul călătorind! GOGA, P. 16. Eu mi-am făcut un cîntec Stînd singură-n iatac – Eu mi-am făcut un cîntec Și n-aș fi vrut să-l fac. COȘBUC, P. I 59. Ivan... o ducea tot într-un cîntec, de parcă era toată lumea a lui. CREANGĂ, P. 299. Doină, Doină, cîntic dulce! Cînd te-aud, nu m-aș mai duce. ALECSANDRI, P. P. 224. ◊ Fig. Dornic buzele-i cerșesc – Și sfielnice se-mbină Într-un cîntec de lumină Tot mai plin, mai pămîntesc. TOMA, C. V. 143. ♦ Ciripitul păsărilor; zumzetul insectelor. De frunze și de cîntec goi, Plîng codrii cei lipsiți de voi. COȘBUC, P. I 90. În veșmînt de catifele, un bondar rotund în pîntec. Somnoros pe nas ca popii glăsuiește-ncet un cîntec. EMINESCU, O. I 87. Miros, lumină și un cîntec nesfîrșit, încet, dulce, ieșind din roirea fluturilor și a albinelor, îmbătau grădina și casa. EMINESCU, N. 8. Lumea-ntreagă stă pătrunsă de-al ei cîntic fără nume. ALECSANDRI, P. A. 126. ◊ Cîntecul lebedei = ultima operă sau manifestare de valoare a unui artist, muzician, scriitor etc. (aluzie la credința anticilor. că lebăda, înainte de moarte, cîntă foarte frumos). ◊ Expr. De cîntecul cucului = degeaba, zadarnic, de pomană; de florile mărului. 2. Compoziție literară în versuri, însoțită (sau nu) de melodie. «Cîntec de vitejie» de George Coșbuc. ◊ Cîntec bătrînesc = baladă populară. Cîntec de dor = poezie elegiacă populară. Cîntec de masă = cîntec care exprimă năzuințele clasei muncitoare. Cîntec de lume = poezie de dragoste, însoțită de melodie. Îl plimba cu dînsul noaptea în butcă... de-i cinta cîntece de lume. GHICA, S. 56. ◊ Expr. Povestea (sau vorba) cîntecului = cum e vorba, cum se zice; vorba aceea. Maica... a ieșit afară să-și vadă harabagiul. Și-apoi povestea, cîntecului: las’că era de la Piatră de locul ei, dar era și îmbojorată Maica... că se despărțește de socri. CREANGĂ, P. 114. Așa merge cîntecul = așa merge vorba, așa se spune. Așa-i cîntecul = asta e situația, asta este. A fi cu cîntec sau a-și avea cîntecul său = a avea istoria, tîlcul său. Chestia asta își are cîntecul ei. SADOVEANU, P. M. 17. – Variantă: (regional) cîntic (RUSSO, O. 68) s. n.