CÎNTECEL, cîntecele, s. n. Diminutiv al lui cîntec. Dă-mi răgaz să cînt un cintecel. ISPIRESCU, L. 338. Destule cîntecele făcui eu mai de mult, Ce fetele le cîntă. NEGRUZZI, S. II 219. Cîntecel comic = monolog comic, satiric. V. canțonetă. – Variantă: (regional) cînticel (ODOBESCU, S. III 10) s. n.