CÎRMUIRE, cîrmuiri, s. f. Acțiunea de a cîrmui. 1. Conducere, administrare, guvernare. Asupra cîrmuirii împărăției n-am nimic să-ți zic. ISPIRESCU, L. 41. Împăratul voiește a da cîrmuirea Ardealului lui Basta. BĂLCESCU, O. II 270. 2. (Concretizat) Organ de conducere, guvern, stă- pînire. Silise cîrmuirea pe școlarii din țară să poarte opinci. PAS, Z. I 112.