CÎRPĂ, cîrpe, s. f. 1. Bucată de pînză sau de stofă veche; zdreanță. Descopăr o cîrpă răsucită de culoare cărămizie sub gulerul soios al tunicii. SAHIA, N. 52. Din sul în sul acu descind, Val după val mă-mbie, Și iată-mă că mă desprind... Nu cîrpă neagră, cum am fost, Ci marfă bună și cu rost: Sînt coala de hîrtie. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 70. ◊ Fig. (Adjectival) Moale. Îmi erau picioarele cîrpă și te cuprinsese tristețea și rușinea. PAS, Z. I 313. 2. Bucată de pînză sau de stofă (de obicei tivită, în formă dreptunghiulară etc.) folosită în diverse scopuri. Cîrpă de vase. ▭ Prescurile făcute din făină albă sînt puse în cîrpă. SLAVICI, N. I 57. ♦ Scutec. A spălat cîrpele și a înfășat apoi copilul. ♦ (Rar) Basma, tulpan. O șuviță măruntă îi scăpase de sub cîrpa neagră de pe cap. DUMITRIU, V. L. 14.