călugăr (călugări), s. m. – 1. Monah. – 2. Încălzitor pentru pat. – Mr., megl. călugăr. Ngr. ϰαλόγερος (Murnu 9), posibil prin intermediul sl. kalugerŭ; cf. bg., sb. kaluger (Iordan, BF, VI, 150). Der. călugăraș, s. m. (dim. al lui călugăr; pastilă aromată); călugăresc, adj. (monahal); călugărește, adv. (în felul călugărilor); călugăret, s. n. (mulțime de călugări); călugări, vb. (a face pe cineva călugăr, a-l închide într-o mănăstire, în general împotriva voinței lui; refl., a se face călugăr); călugărie, s. f. (viață de călugăr); călugărime, s. f. (mulțime de călugări); călugărire, s. f. (acțiunea de a se face călugăr); călugărit, s. n. (starea de a fi călugăr; călugărie); călugăriță, s. f. (femeie care trăiește într-o comunitate mănăstirească; insectă, Mantis religiosa; libelulă, Libellula depressa; gărgăriță, Coccinella septempunctata), cf. sb. kalugerica „specie de ciupercă”, bg. kalugerica „călugăriță, nagîț”, ngr. ϰαλογρίτζα „silvie”.