CĂPETENIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. Să nu credeți însă că Jap ajunsese acum un fel de căpetenie de hoți. GALACTION, O. I 309. Se lăuda în toate părțile că el ar cînta mai frumos decît căpetenia căpeteniilor de cîntăreți, Apolon. ISPIRESCU, U. 109. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal. Slujba lui de căpetenie era să ducă în toată dimineața cîte un mănunchi de flori la cele trei fete. ISPIRESCU, L. 164. – Variantă: (Mold.) căpitenie (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 196) s. f.