CĂRTURAR, cărturari, s. m. Învățat, erudit. Singur poporul nu poate greși, căci el e de cîndu-i lumea... fi e vai de cărturarul care se rupe de popor. CAMIL PETRESCU, 180. Eu, biet, nici cărturar nu sînt, nici scriitor. ISPIRESCU, U. 3. Apoi dă, jupîne, eu nu-s cărturar ca dumneta, care știi Alexandria pe de rost și care ai umblat pe unde ș-ă-nțărcat dracul copiii. ALECSANDRI, T. I 388. ♦ (Rar) Persoană căreia îi place să citească, să învețe, care știe carte multă. E bun cărturar; învață în liceu la Iași, într-a patra clasă, și învățătorul vra să-l facă doftor. SADOVEANU, B. 32.