dácă, în Munt. vest. dáca, vechĭ deácă și déca (și azĭ deca în Mac. și Serbia) conj. condițională (din de și ca): Dacă (saŭ de) vreĭ pace, prepară-te de războĭ. Prepară-te de războĭ dacă (saŭ de) vreĭ pace (fără virgulă). Daca’ĭ știut, de n’ĭ spus? De ce n’aĭ spus daca’ĭ știut? Nu e vina luĭ dacă (saŭ că) n’a văzut. În unire cu indicativu înlocuĭește un gerundiŭ: Dacă văzu împăratu că..., văzînd împăratu că... Dac’auzi că..., auzind că. În fraze eliptice exclamative: Dacă-țĭ place! (sub-înț. dacă nu, dă-mĭ pace!). Dacă și tu nu te maĭ astîmperĭ! (sub-înț. aĭ căzut cu mînile’n noroĭ, vorbind de un copil neastîmpărat ș.a.). V și de (conj.), deși și și.