DACĂ² conj. (Mold., Transilv.) Dar, d-apoi că, apoi, că doar. Mai auzit-ai dumneata, cumnată, una ca asta, să fure Ion pupăza... – Ce spui, cumnată. Dacă l-aș ucide în bătaie cînd aș afla că el a prins pupăza, s-o chinuiască. CREANGĂ, A. 56. ◊ (Adesea urmat de «doar») Te rog, să mîi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora! – Dacă doar nu-s harabagiu de ieri de alaltăieri. CREANGĂ, P. 115. Auzi, să nu mă grăbesc cînd m-am aprins?... Dacă doar nu-s un poponeț să m-aprind și să mă sting pe mică pe ceas. ALECSANDRI, T. 814.