DEFILA, defilez, vb. I. Intranz. 1. (Despre trupe, organizații de masă etc.) A trece în coloană, în marș prin fața reprezentanților autorității (civile sau militare) pentru a da onorul (cu ocazia unei parade, a unei serbări). Au defilat cu școlile și armata, veteranii, – oștenii de la 77, răniții și rămășițele regimentelor glorioase. SADOVEANU, O. VI 477. Oamenii... au defilat în zorii zilei, prin fața căpitanului. BRĂESCU, V. A. 45. 2. (Despre persoane, cortegii) A trece în șir (prin fața cuiva). Tramvaiele se îngrămădeau imobilizate, așteptînd... să defileze [cortegiul funebru]. C. PETRESCU, C. V. 293. Profesorul... defilează prin oraș cu familia. SAHIA, N. 54. Ușile se deschiseră și unul cîte unul [deținuții] zgribuliți, galbeni... defilară printre arme și se înșirară în mijlocul curții. VLAHUȚĂ, O. A. 162. ◊ Fig. Cetatea Neamțului, Varaticul, Ceahlăul, drumurile pline de soare, nopțile cu lună, îmi apăreau acum ca un cortegiu al verii, care defilase repede și dispăruse după orizont. IBRĂILEANU, A. 211.