DEPLÎNGE, deplîng, vb. III. Tranz. A plînge pe cineva care se află într-o situație grea, a simți și a arăta milă, părere de rău (față de o nenorocire, o pierdere etc.); a căina. De cîteva ori Cecil lăsase a se înțelege că dezaprobă viața Madalei și că îl deplînge pe Dinu Grințescu. C. PETRESCU, A. 424. – Forme gramaticale: perf. s. deplînsei, part. deplîns.