DERETICA, deretic, vb. I. 1. Intranz. A face rînduială, a curăța prin casă (scuturînd așternutul, ștergînd praful, măturînd etc.). Se mișca încolo și încoace prin cameră, dereticînd și așezînd. Deretica smuncind și așeza trîntind. SADOVEANU, N. F. 5. Atunci se pune fata și scutură și deretică. ISPIRESCU, L. 337. 2. Tranz. A pune (ceva) în ordine, a aranja. Afară se auzea ploaia cernută fără istov, glasul birjarului dereticînd ceva în jurul trăsurii. C. PETRESCU, S. 81. În vremea asta tu deretică toate și pregătește cele de cuviință. SADOVEANU, D. P. 78. – Variante: (regional) derădica (SBIERA, P. 31), derăteca (VLAHUȚĂ, N. 9), derdica, derdic (CREANGĂ, A. 69), dereteca (CAMIL PETRESCU, T. I 542, ISPIRESCU, L. 149, POPESCU, B. III 118), diretica (la TDRG) vb. I.