Definiția cu ID-ul 905898:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DESCIFRA, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a căuta să înțeleagă) un text neciteț sau scris într-o limbă necunoscută, cu caractere necunoscute sau cu semne convenționale. Numai el putea să descifreze scrisul lui Mille. CAMIL PETRESCU, T. I 263. Pe atunci... descifram limba ebraică. GALACTION, O. I 367. Ți-am scris din Dresda o cartă: nu știu dacă ai putut-o descifra. CARAGIALE, O. VII 395. Dionis descifra textul obscur. EMINESCU, N. 45. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. Se apropiară și ei de masă, căutînd să descifreze harta. MIHALE, O. 15. ♦ Absol. A citi și a interpreta o partitură muzicală la prima vedere. Din caietul acela de note, descifrase și dînsa la piano. C. PETRESCU, Î. I 7. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, greu de înțeles, a prinde sensul unui lucru; a ghici, a desluși. Nimic nu se poate descifra pe fața ei neomenesc împietrită. CAMIL PETRESCU, T. II 320. Palid stinge Alexandrescu sînta candel-a sperării, Descifrînd eternitatea din ruina unui an. EMINESCU, O. I 32.