desfăca (-ac, -at), vb. – A dezghioca. – Var. deșfăca. Mr. disvucare. Origine incertă, probabil expresivă. Nu pare posibil să se separe acest cuvînt de contrariul lui înșfăca, de la care poate deriva, ca deschide de la închide sau descălța de la încălța. Totuși, Candrea-Dens., 568 și Candrea propun lat. *disfabicāre; iar Pascu, Beiträge, 16, pleacă de la mr., ceea ce nu explică și care nu este sigur că este același cuvînt. Pentru Scriban, este vorba de o var. de la dehoca. Densusianu, Rom., XXXI, 76, se gîndea la o încrucișare a lui desface cu desghioca.