DESĂVÎRȘIT, -Ă, desăvirșiți, -te, adj. 1. Ajuns la perfecțiune; perfect. Caragiale a fost un artist desăvîrșit, care a muncit îndelung la perfecționarea limbii și stilului scrierilor sale. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 1, 86. Drumul Oltului prin lume e... un lung poem simfonic, căruia mereu i se adaugă noi melodii și teme reluate de tot mai multe și desăvîrșite instrumente. BOGZA, C. O. 125. ◊ (Adverbial) Nu pot fi toate desăvîrșit de bune. Ș-acest trandafir își are spinii lui. SADOVEANU, Z. C. 241. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. Era o singurătate desăvîrșită; nu se vedeau încă fumuri de sate, și, în fînațurile fără hotar, trebuiau să iasă sara la pășune zimbrii și cerbii, nesupărați de desimea oamenilor. SADOVEANU, O. VII 57. Istratie slobozi un glas de bas profund, în desăvîrșită nepotrivire cu ființa lui firavă. id. Z. C. 9. Metamorfoza reciprocă va fi desăvîrșită. EMINESCU, N. 62. ◊ (Adverbial) E desăvîrșit orb. NEGRUZZI, S. I 41.