DEZBINARE, dezbinări, s. f. Faptul de a (se) dezbina; despărțire, separare (a ceea ce era unit), învrăjbire, discordie. Proprietatea privată este izvorul dezbinării dintre oameni. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 5/1. Pururi cade jertfă cînd, în vremuri de nevoi, Dezbinarea se strecoară sîngeroasă printre noi. DAVILA, V. V. 188. ♦ Contradicție, conflict; dezacord. El... este astăzi pradă grelei dezbinări cu sine însuși. GALACTION, O. I 172.