DEȚINE, dețin, vb. III. Tranz. 1. A avea în păstrare un bun material (fără a fi numaidecît proprietarul lui); a avea în posesiune un lucru, a stăpîni. ◊ Fig. Postelnicul era dregătorul cel mai apropiat de persoana domnitorului. El deținea secretele de stat. IST. R.P.R. 87. E ușor să crezi, cînd ești departe, că numai tu deții adevărul. C. PETRESCU, Î. II 18. ♦ A ocupa (o funcție, un post). 2. (Cu privire la oameni) A lipsi de libertate personală; a ține sub stare de arest.