diligență¹ sf [At: (a. 1767) IORGA, S. D. IV, 98 / V: (rar) ~ijan~, ~ije~, (îrg) ~ijean sn, ~ijanț sn, (înv) ~ijans sn, ~ijansă, dărăjanț sn, deligeanț sn, deligenț sn, del~, deligin~, delijan sn, delijant sn, delijanță, delijență, (reg) dilijancă, dirigeancă, delejanț, delijans / Pl: ~țe / E: fr diligence] Trăsură mare, acoperită, cu care se făcea în trecut transportul regulat de poștă și de călători pe distanțe lungi Si: poștalion. corectat(ă)

DILIGENȚĂ¹, diligențe, s. f. Trăsură mare, acoperită, care făcea (pînă la introducerea căilor ferate și a autotransportului) serviciul regulat de poștă și de transport al călătorilor; poștalion. Drumul e tare și lunecos ca sticla. Diligența merge cu greutate. GALACTION, O. I 468. La zile anumite sta-ntr-o piață O veche diligență-ncăpătoare Cu surugiii sprinteni de-a călare. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 160. Vîrgolici trebuia să sosească de la Neamț cu diligența de 8 dimineața. HOGAȘ, DR. II 131.

DILIGENȚĂ² s.f. (În trecut) Trăsură mare cu cai, folosită la transportul în comun al călătorilor, care mergea mai repede decît trăsurile obișnuite. [< fr. diligence].

DILIGENȚĂ² s. f. trăsură mare cu cai, folosită în trecut, la transportul regulat de poștă și călători pe distanțe lungi; poștalion. (< fr. diligence)

DILIGENȚĂ ~e f. înv. Trăsură mare, cu multe locuri, care servea ca mijloc de transport pentru pasageri și poștă la distanțe mari; poștalion. /<fr. diligence

diligență f. 1. promptitudine: diligența întru îndeplinirea unei obligațiuni; 2. mare trăsură publică pentru călători.

* diligénță f., pl. e (fr. diligence, d. lat. diligentia. V. predilecțiune). Promptitudine. (Rar). Mare trăsură publică închisă (omnibus) pentru călătorie pe unde nu e cale ferată (Azĭ e înlocuită de automobilu de curse).

dărăjanț sn vz diligență¹

delejanț sn vz diligență¹

diligință sf vz deligență¹

dilijancă sf vz diligență¹

dilijans sn vz deligență¹

dilijansă sf vz deligență^1[1] modificată

dilijanț sn vz deligență¹

dilijanță sf vz diligență¹

dilijean sn vz diligență¹

dilijență¹ sf vz diligență¹

dirigeancă sf vz diligență¹

diligență s. f., g.-d. art. diligenței; pl. diligențe

diligență s. f., g.-d. art. diligenței; pl. diligențe

diligență (trăsură mare, sârguință) s. f., g.-d. art. diligenței; pl. diligențe

diligență.

DILIGENȚĂ s. poștalion, poștă, (înv.) menzil, olac. (~ transporta călători și corespondență.)

DILIGENȚĂ s. poștalion, poștă, (înv.) menzil, olac. (~ transporta călători și corespondență.)

dilijans În DLR, s.v. ostășesc, se citează un text din anul 1829, cuprinzînd cuvîntul dilijans (pl. dilijansuri) „diligență”. Este limpede că vine din rusește. L-am notat numai pentru a adăuga un exemplu la lista femininelor franțuzești devenite neutre în românește pentru că au venit prin rusă (ER, p. 42 urm.).