DRES¹, dresuri, s. n. I. Acțiunea de a drege. 1. Reparare. Unde mai pui dresul căsuței și altele. DUNĂREANU, CH. 23. Zidirile cele nouă ce se fac și, după vreme, dresurile caselor. GOLESCU, Î. 44. 2. Întreprindere a unei acțiuni; p. ext. rînduire, aranjare. ◊ (Mai ales în expr.) A-și face dresurile = a-și aranja treburile. Fata împăratului își făcu drsurile cum o învățase tatăl său. ISPIRESCU, L. 377. ♦ (Ironic) Falsificare. Dresuri în rezultatele statistice. I. IONESCU, M. 16. II. (Concretizat) Ceea ce servește la realizarea acțiunii de a drege. 1. (De obicei la pl.) Fard, cosmetic. Chisele și cutiuțe cu dresuri și cu mirodenii. GALACTION, O. I 509. Scoate dintr-un săculeț dresuri și dă-i iute pe obraz, și dă-i pe sprincene, și dă-i pe buze. C. PETRESCU, S. 145. Dresul, sulimanul și rumeneala cu care se văpsea... au tras largi, și adînci brazde pe obrajii ei. GHICA, S. 65. ◊ Expr. A-și pune (sau a-și da cu) dresuri = a se farda, a se sulemeni. Au nu îți e rușine Să-ți dai cu dresuri și sulemenele? TOMA, C. V. 260. ♦ Leacuri. Am cunoscut noi, cinstite jupîne Iațco, un vraci leah care se lăuda cu dresurile lui. SADOVEANU, F. J. 421. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. Îi pui dresuri [mîncării], merge, nu-i pui, arunc-o și cînilor că nici ei n-o mănîncă. HOGAȘ, DR. II 59. – Variantă: (popular) dires, diresuri (SEVASTOS, N. 290), s. n.