DĂRNICIE, dărnicii, s. f. 1. Însușirea, faptul de a fi darnic; generozitate; mărinimie. [Zgîrcitul] azvîrli o pungă cu bani. Cerșetorul rămase mirat d-așa dărnicie. VISSARION, B. 91. Cu fața-n sus poetul visa că se inspiră, Visa că-i un Virgiliu, și-n vis, ca scumpe pietre, Zvîrlea cu dărnicie splendide hexametre. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 72. 2. Abundență, belșug; rodnicie. Dărnicia solului. ◊ Fig. Care noi? se zăpăci omulețul într-atîta dărnicie de voce cîtă îndrepta Gheorghe Dima către dînsul. GALAN, Z. R. 48.