ESENȚĂ, esențe, s.f. Lichid volatil, cu aromă puternică, numit și ulei eteric, extras din plante aromatice sau mirodenii (petale, flori, frunze, fructe, scoarță, rădăcină) sau produs sintetic (aromă de cocos, de rom, de anason, de vanilie) care păstrează integral proprietățile acestora (aromă, gust, principii active); se utilizează în scopuri medicinale, în parfumerie sau ca aromate în cofetărie și patiserie, sub formă de soluție alcoolică (esență de vanilie, de migdale) sau ca ulei aromatizat (ulei de lămâie, de mentă, de trandafir); se obțin esențe și prin reducerea unei fierturi (esență de ciuperci), prin infuzare (apă de trandafiri, de flori de portocal) sau prin macerare de materii vegetale (trufe, usturoi, ceapă, frunze) în oțet sau în vin, utilizate pentru asezonarea preparatelor culinare.