ESENȚĂ, esențe, s. f. 1. Ceea ce exprimă principalul și stabilul din obiecte și din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ◊ Loc. adv. În esență = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și folosit în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentație. ♦ Substanță concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia.