EXPLOATARE, exploatări, s. f. Acțiunea de a exploata și rezultatul ei. 1. Însușirea fără echivalent a unei anumite cantități de muncă străină, acaparare a rodului muncii producătorilor de bunuri materiale de către proprietarii particulari ai mijloacelor de producție. Sclavia este cea dintîi formă a exploatării specifică lumii antice; urmează apoi: iobăgia în evul mediu, munca salariată în epoca modernă. MARX-ENGELS, O. A. II 352. Singura cale în vederea desființării exploatării omului muncitor este aceea a luptei de clasă a proletariatului. LENIN, O. I 262. [Revoluția Socialista din Octombrie] își pune ca scop nu înlocuirea unei forme de exploatare cu altă formă de exploatare, a unui grup de exploatatori cu alt grup de exploatatori, ci desființarea oricărei exploatări a omului de către om. STALIN, O. X 251. ♦ Aservire economică și politică a unei țări de către un stat imperialist în scopul asigurării de profituri maxime pentru grupurile monopoliste din țara colonizatoare. 2. Punere în valoare a unei întreprinderi sau a unui bun (mină, pămînt, pădure etc.) (v. valorificare); totalitatea lucrărilor și instalațiilor care servesc în acest scop. Sub conducerea Partidului Muncitoresc Romîn, exploatarea și industria lemnului s-au transformat, pornind de la o stare haotică și dezorganizată, într-un sector puternic, cu întreprinderi ce se dezvoltă pe baze socialiste. REZ. HOT. I 277. Îndată ce a iscălit actele, a cerut lui Miron povețe asupra mijloacelor de exploatare cît mai bună a pămînturilor. REBREANU, R. I 49. 3. Fig. Faptul de a exploata (3), de a profita, de a trage folos. – Pronunțat: -ploa-.