FANTASMĂ, fantasme, s. f. 1. Stafie, nălucă, arătare, fantomă. Încet plutind, se-nalță mireasa-i, o fantasmă. EMINESCU, O. I 95. S-arată O fantasmă-nfricoșată Care iese din mormînt! ALECSANDRI, P. I 51. 2. Fig. Imagine, priveliște neclară, confuză, ireală; închipuire. Fantasmele de neguri se risipiră și soarele ieșise pe deasupra munților de nouri și umplea șesurile cu pulberea lui de lumină. SADOVEANU, O. VI 44. Luna Luminează somnul unei lumi din basme, Iar omătul umple noaptea de fantasme. TOPÎRCEANU, S. A. 29. ♦ Produs al imaginației, himeră. Acest ideal de «iubită» e o fantasmă, după care în zadar aleargă. GHEREA, ST. CR. I 166.