fericire sf [At: (a. 1702) LITURGHIE, ap. GCR I, 334/ Pl: ~ri / E: ferici] 1 Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină Si: (înv) ferice (4), (înv) fericie, (înv) fericință. 2 (Îlav) Din ~ Printr-un concurs de împrejurări favorabile. 3 (Fig) Persoana sau obiectul care procură fericirea (1).