FERMECA, farmec, vb. I. Tranz. 1. A încînta, a captiva, a atrage, a ademeni. Glasul lui curgea domol și basmul ne fermeca pe toți ca un cîntec frumos. SADOVEANU, O. VII 322. Ascult vîntul cum suflă în pînzele albe și cum șuieră cîteodată așa de dulce, așa de plăcut, că te farmecă. DUNĂREANU, CH. 56. Pe tine te răpește al trestiilor cînt, Îți farmecă auzul bătăile de vînt. PĂUN-PINCIO, P. 45. 2. (În basme și în superstiții) A face cuiva vrăji, a vrăji. Parcă eu l-am fermecat Cu otravă și cu spirt. SEVASTOS, C. 259. – Variantă: fărmăca (CREANGĂ, P. 164) vb. I.