fiŭ, în vechime fiĭ, pl. fiĭ, articulat fiiĭ (lat. filius, it. figlio, fr. fils, sp. hijo, pg. filho). Băĭat, copil, în raport cu părințiĭ: Marcu a fost fiu luĭ Cicerone. Termin de simpatie adresat de un bătrîn unuĭ tînăr orĭ de un preut unuĭ civil: ascultă, fiule! Descendent, nepot: fiiĭ Romanilor. Om în raport cu locu luĭ natal: acest deputat e fiu orașuluĭ care l-a ales. Fiu luĭ Dumnezeŭ, Ĭisus Hristos. Fiu poporuluĭ, om ĭeșit din popor. Fiu operelor luĭ, om înălțat pin el singur. V. fiică.