fluier sn [At: DOSOFTEI, V. S. 40 / V: ~ă sf, fiueră sf, (reg) floieră sf / A și: (reg) fluier / P: flu-ier / Pl: ~e / E: ns cf alb floere] 1 Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri Cf caval, drigană, durloi, fiștigoaie, flisc, flișcă, flișcoaie (fliscoaie), fluieriță, fluieroi, fofează, piscoaie, pițigoaie, șuieră, șuierici, surlă, târtă, țâț, țignal, tilincă (telișcă, titilic, titilig, titilincă, titilișcă), țipătoare (țipă), totâlcă, trișcă, tulnec, tutelcă. 2 (Pop; irn; îs) Gras ~ Se spune despre un om slab și bonăvicios. 3 Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră (1) Si: fluierătoare (3). 4 (Teh) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete, făcând să trecă prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuințat mai ales pentru semnalizare. 5 Fluierătură (2). 6 Șuierătură. 7 (Spt; pex) Sunetul fluierului (3). 8 (Atm; pop) Gambă. 9 (Atm; pop) Tibia. 10 (Pfm; gmț; îe) A cânta cu ~ele A sta ghemuit, cu genunchii la gură.