FOLOSÍNȚĂ (< folosi) s. f. (Dr.) 1. Atribut (făcând parte – alături de posesie și dispoziție – din conținutul juridic) al dreptului de proprietate (și al altor drepturi reale principale: uzufruct, uz, abitație etc.), în temeiul căruia titularul poate utiliza lucrul potrivit destinației sale și poate profita de toate foloasele și beneficiile corespunzătoare. 2. Drept real de f. = drept real „de tip nou”, similar în conținutul său juridic cu dreptul de uzufruct, dar – spre deosebire de acesta – neopozabil nudului proprietar, conferind titularului (persoană fizică sau juridică de tip „cooperatist-obștesc”) atributul de f. (1) asupra unui bun de proprietate de stat atribuit acestuia, cu titlul gratuit sau oneros, cu sau fără termen, de regulă cu o destinație precis stabilită (cel mai adesea pentru construirea de locuințe proprietate personală sau pentru amplasarea unor obiective social-culturale ori economice).