*fonográf n., pl. e (d. vgr. phoné, voce și grápo, scriŭ). Aparat care înregistrează și reproduce sunetele. – Fonografu, imaginat la 1877 de Edison, poate astăzĭ grație unor numeroase perfecțiunĭ (grafofon, gramofon ș. a.), să reproducă perfect vorba, cîntecu și chear timbru instrumentelor. Orĭ-ce fonograf se compune din treĭ părțĭ: un receptor, un înregistrator și un reproductor. Receptoru e un cornet acustic răsturnat, al căruĭ fund e închis de o diafragmă metalică care are la mijloc un ac fin de fildeș reținut de un resort. Înregistratoru e constituit de un cilindru saŭ de un disc de ceară întărită, a căruĭ suprafață se mișcă pintr’o mișcare mecanică de rotațiune supt vîrfu de fildeș. Acest vîrf, cînd o serie de sunete se produce la intrarea receptoruluĭ, trage în ceară o brazdă de o adîncime variabilă. Ca să reproducĭ aceste sunete înregistrate, ajunge de aicĭ în ainte să puĭ în această brazdă, învîrtind cilindru saŭ discu cu aceĭașĭ ĭuțeală ca și în prima operațiune, acu reproductoruluĭ, o mică lamă vibrantă saŭ foaĭe de hîrtie țeapănă ale căreĭ vibrațiunĭ se vor reproduce exact pe ale diafragmeĭ receptoruluĭ.