FRUMUȘEL, -ICĂ, frumușei, -ele, adj. Diminutiv al lui frumos. Gherghina era singură la părinți și frumușică. REBREANU, R. I 130. Un tînăr nalt, alb la față și frumușel... se apropie de Dan. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. Și v-o picat tronc la inimă vro cuconiță frumușică. ALECSANDRI, T. I 104. ♦ (Adverbial) a) Cu frumosul, bine, lin, calm. Eu stau pe potecă și-ațin frumușel Cărarea la fete-n cîmpie. COȘBUC, P. II 39. b) Fără prea multă vorbă; pur și simplu. [Mama] îmi ia toate hainele frumușel de pe mal și mă lasă cu pielea goală în baltă. CREANGĂ, O. A. 66.