FRÎNGE (frîng) I. vb. tr. 1 A rupe în două: ~ pîinea, o nuia, mîna, piciorul; mai bine ... îmi frîng pana decît să laud ... virtuțile unui om care n’a fost decît o secătură I. -GH.; 👉 FRÎNT 5 ¶ 2 A îndoi tare: a-și ~ mijlocul ¶ 3 A-și ~ mîinile, a-și îndoi cu violență degetele mîinilor în semn de durere, de desnădejde sau de căință ¶ 4 Fig. A sdrobi: ~ inima ¶ 5 Fig. ‡ A învinge, a înfrînge. II. vb. refl. A se rupe în două; a se îndoi tare [lat. frangĕre].