FUGĂ I. sf. 1 Faptul de a fugi (dintr’un loc, dinaintea unei primejdii, etc.); proverb: fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă; au scăpat cu fuga M. -COST.; a o lua la ~; a o tuli la ~; a o rade la ~ SB.; a o lua d’a fuga ODOB.; a o rupe la ~ DLVR.; a o rupe de-a fuga (sau de ~); a se pune pe ~; elipt.: atunci noi, la ~, băieți! CRG. ¶ 2 Alergare, alergătură: a se întrece din ~; a alerga într’o ~; a veni în fuga mare; îl vedem venind în fuga calului I. -GH.; o ~ de cal, o distanță cît poate fugi un cal în galop, fără să se oprească; a da fuga, a da o ~, a fugi, a alerga repede; a pune pe ~, a lua la ~, a fugări, a sili să fugă ¶ 3 Cu fuga, repede, iute, de grabă; în ~, în treacăt, în grabă; pe ~, grăbit, repede, pe apucate; din ~, d’a ’n fuga, în pripă, în goană, alergînd. II. FUGA adv. Iute, în fugă, alergînd, fugind: feciorul se întoarce ~ speriat I. -GH.; au plecat ~ și au lăsat toată tabăra pustie M. -COST.; de aci, prin elipsa verbului: cînd s’a văzut scăpat, ~ speriat la prepeliță BR. -VN.; a încălecat pe murgul și ~ ’napoi I. -GH.; nici mai așteaptă să iee apă, ci ~ la stăpînă-sa CRG. [lat. fuga].