FĂRÎMĂTURĂ, FĂRÎMITURĂ, FIRIMITURĂ, FRIMITURĂ, Mold. Bucov. FĂRMĂTURĂ (pl. -turi) sf. Bucățică rămasă dintrțun obiect fărîmat: cetatea ruinată ce se vede astăzi este zidită din fărîmăturile celei vechi BOL.; nu i se dete voie a împărți nici fărmăturile cu cînii lui NEGR.; începură a pica fărmături din piatra ceea ce o legase el de funie SB.; în sufragerie, după ce s’au adunat tacîmurile și firimiturile BR. -VN.; Fig.: frimituri de vorbe pe care numai ea le pricepe VLAH. [fărîma, fărîmi].