*generál, -ă adj. (lat. generális, d. génus, géneris, gen). Comun întreguluĭ gen, universal, peste tot: ploaĭe generală. Vag, îndecis, în opoz. cu special, particular, individual: a vorbi în terminĭ generalĭ. Care are putere (autoritate) peste tot: controlor, inspector, ofițer general. S. m. Ofițer care comandă o brigadă, o diviziune saŭ un corp de armată și chiar o armată întreagă, în care caz se maĭ numește și general suprem orĭ generalisim: La 1848 în Țara Românească, titlu de „spătar” fu înlocuit cu cel de „general” cu înțelesu de „căpetenia oștiĭ”. (V. căpitan, hatman, mareșal). Șefu unuĭ ordin de ĭezuițĭ. S. n. Lucru general: a trece de la general la special. În general, în mod general, în de obște.