GLOSĂ (< fr. glose < lat. glossa; it. glossa ; germ. Glosse, după gr. glossa, limbă) 1 Poezie cu forma fixă, de origine spaniola după notația lui Lessing în Dramaturgia hamburgică, și alcătuită din tot atîtea strofe, cîte versuri are strofa inițială sau strofa temă, plus prima strofă cu versurile inversate. Caracteristic versificației glosei este dezvoltarea în strofele următoare a ideii din fiecare vers al strofei inițiale, cu care vers se și încheie. Strofa finală reia, inversate, versurile strofei inițiale. Fondul glosei este în general sentențios, avînd un caracter filozofic. În poezia noastră se cunosc două feluri de glosă; cea de tip francez a lui Boniface Hetrat, alcătuită din șase strofe, și cea de tip german, a lui M. Eminescu și M. Codreanu, care are zece strofe. Ex. Glossă de M. Eminescu Vreme trece, vreme vine Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine, Tu te-ntreabă și socoate, Nu spera și nu ai teamă Ce e val, ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe; Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte? Tu așează-te deoparte, Regăsindu-te pe tine, Cînd cu zgomote deșarte, Vreme trece, vreme vine. Nici încline a ei limbă Recea cumpănă-a gîndirii Înspre clipa ce se schimbă Pentru masca fericirii, Ce din moartea ei se naște Și o clipă ține poate; Pentru cine o cunoaște Toate-s vechi și nouă toate. Privitor ca la teatru Tu în lume să te-nchipui; Joace unul și pe patru, Totuși tu ghici-vei chipu-i, Și de plînge, de se ceartă, Tu în colț petreci în tine Și-nțelegi din a lor artă Ce e rău și ce e bine. Viitorul și trecutul Sînt a filei două fețe, Vede-n capăt începutul Cine știe să le-nvețe. Tot ce-a fost ori o să fie În prezent le-avem pe toate, Deci de-a lor zădărnicie Tu te-ntreabă și socoate. Căci acelorași mijloace Se supun cîte există, Și de mii de ani încoace Lumea-i veselă și tristă. Alte măști, aceeași piesă, Alte guri, aceeași gamă; Amăgit atît de-adese Nu spera și nu ai teamă. Nu spera, cînd vezi mișeii La izbîndă făcînd punte; Te-or întrece nătărăii, De ai fi cu stea în frunte. Teamă n-ai, căta-vor iarăși Între dînșii să se plece; Nu te prinde lor tovarăș; Ce e val, ca valul trece. Ca un cîntec de sirenă Lumea-ntinde lucii mreje; Ca să schimbe-actori în scenă Te momește în vîrteje; Tu pe-alături te strecoară, Nu băga nici chiar de seamă Din cărarea ta afară De te-ndeamnă, de te cheamă. De te-ating, să feri în lături, De hulesc, să taci din gură; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă știi a lor măsură? Zică toți ce vor să zică, Treacă-n lume cine-o trece; Ca să nu-ndrăgești nimică, Tu rămîi la toate rece. Tu rămîi la toate rece, De te-ndeamnă, de te cheamă, Ce e val, ca valul trece, Nu spera și nu ai teamă; Te întreabă și socoate Ce e rău și ce e bine; Toate-s vechi și nouă toate; Vreme trece, vreme vine. 2 Termenul glosă este folosit și pentru acele note explicative, lămuritoare, ale unui pasaj obscur, note marginalii, interpretative, apărind adesea pe manuscrise greșit caligrafiate.