GREU² s. n. sg. 1. Greutate (II 1), dificultate. Ușor te-nalți, cînd te-ai deprins să birui greul. COȘBUC, P. I 174. ◊ Loc. adv. Cu (mare) greu = cu multă greutate sau dificultate, anevoie. Dă din umere și pornește; mai merge el cît merge, pînă ce cu mare greu găsește drumul. CREANGĂ, P. 47. Din sfera mea venii cu greu Ca să-ți urmez chemarea, Iar cerul este tatăl meu Și muma mea e marea. EMINESCU, O. I 170. Calu-i... cu greu în sînge-noată. ALECSANDRI, P. II 16. Din greu = a) (pe lîngă verbele «a munci», «a lucra») cu multă trudă, cu multă osteneală. Din greu am muncit... cu amar am agonisit. SADOVEANU, O. VII 294. Muncesc din greu, fac tot ce pot. IOSIF, PATR. 33; b) (pe lîngă verbele «a ofta»,«a răsufla», «a dormi») adînc. Moșneagul oftă din greu. DUNĂREANU, CH. 12. Da din greu mai adormisem! CREANGĂ, P. 278. Își întinse picioarele... răsuflînd din greu. EMINESCU, N. 56. La greu = cînd e vorba de o treabă anevoioasă. A se codi la greu. A greu = în silă, cu neplăcere. Ca un copil gonit din joc, Ea tot umbla din loc în loc Și-a greu, ca de poruncă. COȘBUC, P. I 255. ◊ Expr. Acu-i greul = a sosit momentul critic, momentul dificil, decisiv; acu-i acu. Ațineți-vă, fraților, c-acu-i greul. ALECSANDRI, T, 1506. A da de greu = a întîmpina dificultăți într-o acțiune începută. ♦ Situație, împrejurare dificilă; impas. Dragu-meu! zise pajura, la mare greu m-ai băgat. SBIERA, P. 87. Scapă-mă din acest greu! ALECSANDRI, T. I 351. Îi stă-n putere a scoate pe om de la greu. ȘEZ. II 75. 2. Greutate (I 2), povară. Mari cireși cu boabele negre, cu frunza lor verde, Crengile-ndoaie de greul dulcilor, negrelor boabe. EMINESCU, O. IV 179. ◊ Fig. De greul negrei vecinicii, Părinte, mă dezleagă. EMINESCU, O. I 177. Mijlocul mi se frînge De greul păcatelor, De sarcina armelor. ALECSANDRI, P. P. 255. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) mai mare greul să... = a simți mare jale, durere să..., a nu se îndura să... ♦ (De obicei pe lîngă verbele «a duce», «a lăsa») Partea cea mai grea (munca, grijile, lipsurile etc.). Tata suferea... că nu e vrednic să ducă singur greul casei. PAS, Z. I 142. Fata babei era slută, leneșă, țîfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era «fata mamei», se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsînd tot greul pe fata moșneagului. CREANGĂ, P. 283. Ziua-i viscol, noaptea-i rece, Greul vieții au sosit. ALRCSANDRI, O. 67. 3. (Învechit) Mulțime, gros. [Mihai Viteazul] merse la orașul Gherghița, unde găsi greul ordiei tătărești. BĂLCESCU, O. II 163. 4. (Popular) Artilerie grea. Pregătesc contraatacul... spuse artileristul cu ochii mari. Acum bate greul. CAMILAR, N. I. 353.